harta site | cautare
 
 
 Home  Summit  Media  NATO  Romania  Bucuresti 
 
 Home > Media > Centrul de presa > News
 
Inapoi

Dineu de lucru al Consiliului Nord Atlantic, la Palatul Cotroceni
Summitul NATO de la Bucureşti a început, miercuri seară, cu un dineu de lucru al Consiliului Nord Atlantic oferit, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Traian Băsescu pentru şefi de delegaţii veniţi la reuniunea găzduită în Capitală, în perioada 2-4 aprilie.
Şefi de stat şi de guvern ai ţărilor NATO au fost primiţi, în mod oficial, de secretarul general al Alianţei, Jaap de Hoop Scheffer, şi de preşedintele Traian Băsescu, între orele 18,00 şi 19,00.
Este de aşteptat ca discuţiile să abordeze operaţiunile NATO, extinderea organizaţiei şi dezvoltarea parteneriatelor cu ţările terţe.
Consiliul Nord-Atlantic va fi deschis, joi dimineaţă, cu o ceremonie solemnă dedicată militarilor din statele membre, dar va avea şi o reuniune extraordinară la care vor lua parte ţările candidate să adere al NATO - Albania, Croaţia şi Macedonia.
Reuniunea NATO va continua cu un prânz de lucru al Consiliului de Parteneriat Euro-Atlantic (EAPC), organism din care fac parte pe lângă cele 26 de state membre ale NATO şi 23 de state partenere din Europa de Est, Asia Centrala şi Balcanii de Vest.
Ulterior, va avea loc o reuniune specială dedicată misiunii NATO în Afganistan.
Joi, şefii de stat şi de guvern vor participa, potrivit programului, la un concert care se va desfăşura la Ateneul Român.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, este aşteptat să sosească la Bucureşti, joi, în jurul orei 20,00.
Ultima zi a summitului, vineri, este dedicată lucrărilor Comisiei NATO-Ucraina şi reuniunii Consiliului NATO-Rusia.

(Sursa: Rompres)